Asta sa fie clar! Am tot avut
prieteni misogini, inca mai am cativa cunoscuti, ba chiar m-am auto-declarat si
eu asa de cateva ori prin tinerete. Insa adevarul este cel enuntat mai sus.
Misoginul este un individ
frustrat, neincrezator in sine si mort de frica. De obicei priveste in jos si rareori
se uita in ochii oamenilor cand le strange mana. Cand vrea sa demonstreze ceva
forteaza o privire patrunzatoare iar
uneori are un zambet cuceritor pe fata. Isi declara misoginia, uneori chiar
pronuntandu-i numele, in primele 5 minute de conversatie. Cand o spune ai zice
ca se mandreste ca cunoaste neologismul. Cca 95% dintre cei care se declara
misogini incrunta o spranceana cand rostesc afirmatia.
Este usor de identificat in
special dupa mimica si dupa gestica. Oricum, nu se ascunde, este un tip sincer,
asumat. Si se comporta ca si cum ar fi sigur pe el si pe valorile lui. Se gaseste prin toate
mediile societatii insa cu preponderenta mai mare in zonele agricola si tehnica
decat in zona intelectuala. Umbla deopotriva prin cluburi, restaurante, parcuri
si biserici. Are un aer arogant, se imbraca ciudat si merge un pic lasat pe
spate.
Crede ca cucereste prin atitudine
si prin sinceritatea cu care isi asuma misoginismul. Si uneori chiar cucereste.
Cucereste doua categorii de femei: distrusele si cele care care se ambitioneaza
sa-i demonteze mitul adica tot niste distruse dar ceva mai proaste.
Vine in doua ambalaje diferite:
Ori nu vrea sa se indragosteasca deloc, ori se jura ca a fost indragostit de
zeci de ori, ca nici nu mai stie numarul. Astia primii, cei care se opun
indragostelii, sunt si ei de doua feluri: sunt o data cei care se dau cu capul
de perete sa-si nege sentimentele pe care le-au simtit. Ceilalti te
ingretoseaza de-a dreptul marturisindu-ti, intr-un moment de dionisiaca
sinceritate, romanta de sirop a vietii lor. Iar povestea are de obicei un
epilog atat de cretin incat il pui pe bou sa repete cateva pasaje, ca poate n-ai inteles bine.
Ceilalti, aia indragostiti
saptamanal, tot misogini sunt insa sunt macar simpatici. In imbecilitatea lor s-ar indragosti si de gaura
cheii daca ar sta inchisi in casa. Nu ai nevoie de motive pentru a te
indragosti!, zic ei. Astia sunt ai nimanui, ei nu au repere, nu stiu ce vor si
ce le place, nu stiu nimic. Stiu doar sa-ti povesteasca in aceleasi metafore banale,
idilele fara longevitate, a caror adaugare la totalul general, este mai
importanta decat numele partenerelor. Cu totii folosesc cliseul plictisitor al
indragostirii de cate o prostituata.
Indiferent de specie, exista o
multitudine de stereotipii la toti misoginii: de exemplu, un respect grandios
pentru propria mama, respect afisat fara a fi intrebat. In calitatea ei de
nascatoare, mamei ii este iertata neargumentat calitatea de femeie. Alt
stereotip este sugestia de existenta a unor adevaruri mistice masculine marcata
printr-un semn cu ochiul, gest adanc si profund, caruia uneori incerca sa-i dea o consistenta de
complicitate, ca intre membrii unei societati francmasonice. Altul ar fi, la
cei mai elevati (adica cei mai putin retardati) sutinerea “unor idei
interesante”, neprecizate insa, din Coran.
Misoginii se considera norocosi
pe ei insisi. “Bine dracului ca nu m-am nascut femeie”! Cumva ei le deplang pe
ghinionistele nascute din cromozom X. La ei egalitatea sexelor nu exista pentru
ca nici in natura sexele nu sunt egale. Iti spun cu emfaza teorii ieftine si
copilaresti depre sexul lui Dumnezeu, despre rolul de “mama si atat” al femeii,
despre coasta lui Adam sau statistica istorica a sexelor in fruntea tarilor. De
multe ori folosesc la incheiere un gest de masculinitate suprema pentru a-si confirma argumentatia, cum ar fi un ragait in pumn dupa ce au sorbit berea cu spuma de pe fundul
halbei.
Nefericirea proprie este asumata doar de o parte mica dintre
ei. Primii accepta ca sunt nefericiti dar prefera sa fie cool astfel. Ceilalti
neaga ca ar fi nefericiti. Iti dau chiar si argumente valorice ale fericirii
lor. Cu atitudinea asta, nici unii nici altii nu vor fi fericiti.
Misoginul este o specie pe cale de disparitie. Cei care inca
traiesc si se manifesta in jurul nostru trebuie observati si studiati, pretuiti
chiar din ce in ce mai mult pentru raritatea lor. Atunci cand ei vor disparea
de tot, ne va fi dor de idiotenia lor!
Bine spus :) si admir faptul ca articolul este scris de un barbat. Cunosc barbati care pot admite egalitatea dintre sexe (egalitate, nu se poate discuta de suprematia niciunuia, femeia si barbatul sunt fiinte diferite, dar complementare), dar este un gest ce merita respect de fiecare data.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereTe felicit ptr ca ai suprins esenta misoginului mediocru roman
RăspundețiȘtergereAm cunoscut misoginul fericit ca l-a facut maica’sa misogin, care a suferit din dragoste in tinerete din cauza uneia care era “si curva si proasta”, dar era si el tanar si nu a putut sa se apere si d’acolo, cumulat cu natura’i superioara s-a dezvoltat “barbatul adevarat” (magarul infatuat as zice cu delicatete) care le da pe toate pe spate, le invarte pe degete si nu da 2 bani pe ele, ptr ca oricum nu merita. Daca intalneste vreuna care-I place o declara misandra ca deh el nu sta decat cu spirite evoluate care au inteles ca niciun barbat cu exceptia lui nu are sange’n instalatie si tocmai d’aia lui I se cuvine totul. E atat de trista specia…