Graba
Cum e disperarea asta de a pune poze pe facebook, aproape imediat ce au fost facute? N-am multi prieteni pe facebook (sub 200, adica putini) insa in primele ore din 2013 wall-ul mi s-a umplut de poze, fiecare vrand sa-mi arate unde isi petrece revelionul. De ce?
Mi se pare normal sa pui poze pe facebook, d-asta a fost inventat, pentru a satisface nevoia nedeclarata de show off a oamenilor. Insa nu inteleg de ce atata graba!
Nici n-am intrat pe usa clubului, tine-mi si mie geaca sa fac o poza. Du-te tu la bar ca trebuie sa pun poza pe facebook! Trebuie!
Abia am aterizat, vai ce coada e la pasapoarte. Fericire maxima ca am agatat o liniuta de net moca. Stai sa pun pe facebook poza miscata din avion in care se vede putin si vecinul de la geam, ca eu am avut locul 23B. Se intelege ca e un oras jos? Hai ca se intelege! Nici nu conteaza ce oras e, poate sa fie oricare, Berlin sau Beijing, nici nu conteaza, pe fereastra avionului arata la fel.
Cei mai bine investiti 5$ in fiecare zi sunt cei pentru cardul de o ora de net de la hotel. Si acum marea dilema: sa bag codul pe laptop sau pe telefon?
Frecventa
Exista o relatie de proportionalitate intre distanta de casa si numarul de poze urcate pe facebook. De la restaurantul din colt, pun una singura, din Fratelli 3 sau 4, de la Sibiu maxim 10. De la Paris trebuie sa pun macar 15-20, la fel de la Dubai. Daca am trecut oceanul, deja acest lucru trebuie sa fie adanc resimtit de prietenii mei. Trebuie sa-i bombardez macar de doua ori pe zi sa nu cumva sa uite ca sunt acolo si cat de bine imi e. Ei bine, daca am ajuns in Africa de Sud sau in Australia, sunt la capatul lumii si asta justifica sa-mi sacrific o dupa-amiaza intreaga din cele 8 zile (din care doua pe drum, sa ne intelegem) pentru a selecta si posta cele 84 de poze, multe la fel.
Nu-i atat de important sa vad cu ochii. Important este sa vada smartphone-ul. N-are rost sa merg trei ore pe jos pentru a ajunge la platoul respectiv. Oricum prietenii mei habar nu au ce-i ala. Ghidul asta e un prost, nu stie ce „prinde” pe facebook. Eu nu merg, duceti-va voi, am pozele de pe plaja, ma duc sa le postez pe astea. Nu pot sa astept sa ajung acasa, valva trebuie sa o fac acum, pe loc.
Postul
Buna dimineata, o noua zi, ce fotografiez, ce postez? Daca am ajuns intr-un loc, nu trebuie sa-mi placa mie. Eu oricum habar n-am ce-mi place. Trebuie sa dea bine pe facebook, sa completeze imaginea pe care ma straduiesc sa mi-o creezi acolo. Esti un gen daca pui o poza cu tine salivand dupa cracii unei negrese, esti alt gen daca pui o poza artistica cu doua fetite asiatice gemene cu codite, imbracate la fel.
Postez imagini cu landmarks, cu oameni, cu elementele specifice locului. De acord. Dar mai postez si ce mananc (furnizand mai multe detalii decat este nevoie), si cocktailul in nuca de cocos, si camera de hotel cu baldachin. Pun poze cu mici detalii, am vazut ca pe asta insista si altii mai destepti. Sunt disperat sa lansez topicuri de discutie, sa se comenteze pe seama mea. Nu conteaza ca am luat Dehli-Belly si ca am stat pe toaleta doua ore pe zi, timp de o saptamana, pe facebook trebuie sa se vada ca m-am distrat maxim.
Ma bucur atunci cand mai gasesc un sortiment cuidat de mancare. Il comand, nu pentru ca poftesc la maruntaie de sarpe, ci pentru ca postand imaginea voi mai avea un topic „tare” pe care l-am lansat. Pun poza cu farfuria de caju curry omitand sa spun ca l-am borat ulterior.
Dar hai sa pun repede pozele sa mai am timp sa raspund si la comentarii.
Comentariile
Ce comentarii primesc? Astept doua categorii mari si late.
Prima: comentarii banale in cuvinte putine si multe semne de exclamare (sau paranteze de zambet), toate pozitive, se intelege. Astea vin in general de la prieteni indepartati, neutri sau de la familie. Familia adica parinti, matusi, oameni care forteaza tehnologia si se ambitioneaza sa-si foloseasca contul de facebook, demonstrand ca sunt open-minded. Sa se adapteze trendurilor le este mai greu. Ei sunt in general pozitivi si generosi in like-uri.
A doua categorie sunt ceilalti, oamenii cu care interactionez zi de zi, colegii sau partenerii de afaceri, fostii sau viitorii iubiti/iubite, mediul meu dinamic, competitiv. Cu acesti oameni, desi prieten, ma aflu intr-o competitie. De la ei nu astept doar like-uri sau exclamatii pozitive. De la ei astept manifestari simpatice de invidie, rautati inofenisve, „ia uite, al naibii, ce-i mege!”. Invidia prietenilor, reala sau simulata, imi gadila ego-ul.
De ce as raspunde? Pentru ca raspunzand, amplific subiectul, revin iluzoriu in centrul atentiei. Sau mai raspund din politete prost inteleasa, crezand ca unii oameni (din prima categorie) se supara daca nu le raspunzi. Fals, nu se vor supara, cu cat esti mai tacut si cu cat ii ignori mai mult cu atat vei primi mai multe like-uri pentru orice prostie pe care o postezi.
Aleg deci sa le raspund: le raspund punctual celor din prima categorie: Merci, merci, sunteti draguti! Iti multumesc si tie, si tie. Unii dintre astia sunt atat de indepartati incat iti dai seama ca nu ati mai vorbit de 4-5 ani. Iti aduci aminte ca intre timp a facut un copil pe care tu nu l-ai vazut niciodata. Dar, de fapt, stii copilul tot de pe facebook, ai vazut pozele alea viu colorate, cu accente tari de galben, uneori cu Pampersi murdari in fundal, la care ai dat si tu like. Asadar, daca a pus un smileface pe poza ta de la Sagrada Familia, trebuie sa-i multumesti si, eventual, sa i te adresezi la plural (daca are copil, si-a pierdut identitatea, nu mai poate fi desprins din mediul familiei lui, trebuie sa ma adresez la plural, pentru a o include si pe taranca aia cu care s-a insurat): merci, va pup, sa va traiasca ala micu’!
Celor din a doua categorie le raspund diferit. Le dau detalii suplimentare, incerc sa le intarat putin invidia. Ii tratez usor superior. Daca sunt intr-o locatie noua, o prezint ca extraordinara pentru ca nu stie nimeni si pot sa capitalizez imagine in acest fel. Daca este o locatie mai banala, unde am ajuns si eu printre cei din urma, atunci o prezint ca „bifata” dar o tratez superior. Folosesc si eu cliseele pe care le-am auzit de pe la altii care au mai fost si sunt de acord cu ei. Nu pot sa fac opinie separata, mi-as trada ignoranta.
Rezultatul
Ma grabesc deci sa pun posturi si atept incordat sa observ valva pe care am creat-o. Comentez si eu pe propriile posturi pentru a intretine subiectul viu. Satisfactia mea se masoara in numerele aflate in bulinutele rosii, de langa logo-ul facebook. Am primt comentarii, le savurez cu placere, le sorb pana la ultima picatura. Asta este viata mea, sunt dependent asumat.
Am o imagine extraordinara si foarte multi prieteni care ma iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu